Credite de 200 milioane de euro prin Prima casa 2
06-Iul-2010 by Alexandra Stanescu (invitat special)
Tags: Credite de 200 milioane de euro prin Prima casa 2, prima casa, banci prima casa
Bancile au dat in cele trei luni care au trecut de la startul celei de-a doua etape a programului Prima casa, aproape 4.900 de credite in valoare totala de 200 milioane de euro, adica 40 la suta din plafonul de garantii alocat de Executiv pentru acest an, potrivit datelor de la Fondul de Garantare, citate de ZF.
In primele trei luni de functionare a primei
etape a programului Prima casa, in intervalul iulie-septembrie 2009, fusesera
acordate garantii de 170 milioane de euro pentru credite ipotecare, adica mai
putin cu 15 la suta. Sumele mai mici acordate anul trecut prin Prima casa sunt
explicate si de faptul ca bancile au demarat mai greu atunci deoarece programul
era la inceput, pe cand odata cu a doua etapa din Prima casa, a existat o
continuitate a activitatilor.
Activitatea de creditare prin Prima casa a incetinit
in ultimele luni, media zilnica a dosarelor aprobate de Fondul de Garantare
fiind la 80 de cereri, comparativ cu o medie zilnica de 120 de dosare in
primele luni din 2010 sau chiar 140 de dosare de prima casa in toamna anului
trecut. Aprobarea dosarelor de prima casa dureaza patru zile de la inregistrarea
la FNGCIMM.
Clientii programului Prima casa sunt mai
reticenti pentru ca situatia economica s-a inrautatit, dar si pentru ca
revizuirea programului Prima casa nu a decurs conform asteptarilor si acesta
sprijina in continuare tranzactiile cu locuinte vechi. Clientii care vor sa ia
un credit pentru a-si construi o locuinta trebuie sa astepte in continuare
semnarea conventiilor de aplicare a normelor programului.
Conventiile pentru partea de constructii au
fost publicate in Monitorul Oficial. Momentan suntem in curs de semnare a
conventiilor cu cele 21 de banci partenere in programul Prima casa, au declarat
pentru ZF reprezentantii fondului.
Bancherii admit ca Prima casa a sustinut
creditul ipotecar o perioada de timp, dar ca tot mai putini clienti vin sa ceara
un imprumut de prima casa. Lucian Cojocaru de la BRD spunea recent ca cererea
mai slaba de prima casa este data de discutiile privind aplicarea masurilor de
austeritate de catre Guvern, fie faptului ca vara este in general o perioada
mai slaba pentru creditele ipotecare.
Unii agenti imobiliari spun ca cererea de
locuinte cumparate prin Prima casa a scazut in ultimele luni cu 25 de procente fata
de varful inregistrat in toamna anului trecut. O parte din clientii potentiali pentru
Prima casa asteapta in continuare sa poata lua un credit pentru a-si construi o
casa, in timp ce altii sunt in continuare descurajati de faptul ca marjele de
dobanda au ramas la nivelul din 2009 chiar daca intre timp conditiile s-au imbunatatit
simtitor pe pietele financiare internationale.
Oficialii Fondului de Garantare spun ca nu
s-a mai inregistrat niciun caz de default la creditele acordate prin programul Prima
casa in afara de cel in care un client al BCR a intarziat mai mult de 90 de
zile cu plata ratelor lunare si a fost executat silit.
Fondul de Garantare a aprobat aproape 4.900
de dosare de credit de prima casa, dintre care 3.000 in ultima luna si jumatate.
Numarul dosarelor de prima casa aprobate
zilnic a coborat in ultimele trei luni la circa 80 de cereri, fata de 120 de
cereri in lunile anterioare.


Flux RSS